Monday, Mar. 27, 2017

Colesterolul

Scris de:

|

21/04/2013

|

Postat în Categoria:

Colesterolul
Colesterol

Colesterol

Nivelurile crescute de colesterol din organism determină dezvoltarea bolilor cardiovasculare, precum: accidentele vasculare cerebrale, bolile de inimă şi angina pectorală. Din cauza acestor niveluri ridicate se acumulează grăsimi în artere, ceea ce duce la o afecţiune cunoscută sub numele de ateroscleroză, în care fluxul de sânge arterial devine restricționat.

Colesterolul este o substanță găsită în celulele corpului. În organism, el este folosit pentru a face vitamina D și alte substanţe care ajută la digestia alimentelor. Deşi corpul îşi asigură propria cantitate de colesterol, şi alimentele pe care le consumam oferă colesterol.

Tipuri de colesterol

În sânge, colesterolul este cunoscut sub numele de lipoproteine, care sunt alcătuite din lipide, la interior, şi din proteine, la exterior.

Lipoproteinele ​​sunt numite în funcție de mărimea lor:

•  Particulele mari sunt numite lipoproteine ​​cu densitate foarte mică sau VLDL;
•  Particule intermediare sunt numite lipoproteine ​​cu densitate scăzută sau LDL, cunoscute şi sub numele de colesterol rău – el provoacă boli de inimă;
•  Particulele mici sunt numite lipoproteine ​​cu densitate mare sau HDL, cunoscut şi sub numele de colesterol bun – oferă protecţie împotriva bolilor de inimă.

Când se fac analizele de sânge, care verifică nivelul de colesterol, se dau următoare rezultatele:

•  colesterolul total
•  colesterolul HDL
•  colesterol LDL
•  trigliceridele – ele sunt grăsimi care cresc în număr din cauza consumului de alcool și dulciuri.

În SUA, nivelul de colesterol este măsurat în miligrame de colesterol pe decilitru de sânge. Nivelurile de colesterol ar trebui să fie menținute întotdeauna într-un interval sănătos, mai ales dacă o persoană are și alți factori de risc pentru boli cardiovasculare. Intervalul optim pentru nivelul de colesterol este de 200 mg/dl, intervalul limită este de 200-239 mg/dl, iar un nivel ridicat de colesterol este de peste 240 mg/dl.

Pentru trigliceride, nivelul optim este sub 150 mg/dl, intervalul limită este de 150-199 mg/dl, un nivel ridicat este de 200-499 mg/dl, iar un nivel foarte mare este de peste 500 mg/dl.

Trigliceridele sunt găsite, în principal, printre particulele foarte mari, VLDL, iar un nivel ridicat de aceste particule ar putea fi un factor de risc. De fapt, dacă nivelul de trigliceride trece de peste 10 mg/dl, se poate inflama pancreasul, ceea ce este o afecțiune foarte gravă.

Nivelul ridicat de colesterol este o problemă, deoarece pune persoana la un risc ridicat de boli coronariene, care includ angina pectorală şi infarctul miocardic.

Cum să reducem nivelurile ridicate de colesterol?

Nivelul de colesterol este redus prin limitarea consumului de grăsimi animale. Următoarele sfaturi vă vor ajuta să reduceţi colesterolul:

•  Mâncați mai mult pește, pui fără piele și fasole;
•  Aveţi grijă la grăsimile ascunse în alimentele precum: prăjituri, plăcinte, produse de patiserie şi cartofi prăjiţi;
•  Dacă o persoană este supraponderală, ar trebui să încerce să slăbească;
•  Optaţi pentru brânzeturile cu un conţinut scăzut de grăsimi;
•  Alegeţi laptele cu cantităţi mai mici de grăsime în loc de lapte integral;
•  Mâncați carne macră și îndepărtaţi cât mai multă grăsime de pe ea;
•  Folosiţi grăsimi polinesaturate atunci când gătiți acasă, iar când prăjiţi alimente în ulei, folosiți uleiuri mononesaturate sau polinesaturate.

Cum să reduceţi nivelul ridicat de trigliceride?

Alcoolul joacă un rol important în creșterea nivelului de trigliceride, aşa că trebuie să reduceţi consumul de alcool.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
Colesterolul, 10.0 out of 10 based on 1 rating

Recomandă Acest Articol

Articole Asemănătoare

Nivelurile de vitamina D și somnolenţa
Trucuri pentru a vă menţine articulaţiile sănătoase
Vitamina D şi prevenirea cancerului

Despre Autor

flaviusel

Lasă un Comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>